joi, 29 martie 2012

ÎNVĂŢĂTOAREA LIVIA MARINA


Livia – Leana Marina, născută în 1933 la Sărcia, în satul natal a a terminat Şcoala primară pentru ca apoi să-şi continue studiile la Vârşeţ.

În anul 1952 a terminat Şcoala Normală din Vârşeţ şi a lucrat lucrat mai întâi ca învăţătoare la Voivodinţ  iar apoi şi la Şcoala cu opt ani din Straja, unde a îndeplinit şi funcţia de director al şcolii. A animat viaţa culturală la Voivodinţ şi Straja, fapt despre care elevii ei din Voivodinţ îşi amintesc cum a pus bazele formaţie de folclor căci a zis la vioară împreună cu vestitul lăutar Coriolan.

Din anul 1960, a lucrta la Şcoala cu opt ani ,,Olga Petrov-Radišić“ din Vârşeţ, respectiv la Şcoala de Aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală din Vârşeţ unde a fost mentor al viitorilor învăţători care s-au şcolarizat pentru activitatea în instituţiile de învăţământ în limba română din Voivodina.

În acea perioadă, împreună cu învpţătorul Panta Cebzan care a fost preşedinte, Livia Marina, în calitate de secretar al Activului învăţătorilor înfiinţat în cadrul Societăţii de Limba Română din Voivodina, prin orele practice şi exerciţii de metodică a predării limbii române, precum şi a altor cursuri de perfecţionare, în România, a contribuit la îmbunătăţirea calităţii învăţământului în limba română la noi.

În timp ce a lucrat la Şcoala cu opt ani şi la Şcoala generală ,,Olga Petrov-Radišić“,  a absolvit şi Academia Pedagogică din Vârşeţ, respectiv şi după ce, în anul 1981, a ieşit la pensie a continuat să activiteze în cadrul Societăţii de Limba Română din Voivodina.

Pentru activitatea în domeniul învăţământului şi pe plan social-politic iar cât de respectată este dovadă şi faptul că figurează printre cele mai cunoscute femei românce din Voivodina, o carte pregătită de Laura Spăriosu, Şefa Catedrei de limbă şi literatură română a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Novi Sad.

Iar, cât de apreciată este în lume activitatea acestui pedagog de şcoală veche denotă faptul că se găseşte printre personalităţile din Enciclopedia identităţii româneşti, care a fost lansată anul acesta la Bucureşti şi este apreciată a fi una dintre cele mai importante personalităţi româneşti din întreaga lume.

Trebuie precizat că în această Enciclopedie a identităţii româneşti sunt incluse importante personalităţi de la Decebal, respectiv demnitarii români, şi până la cei mai cunoscuţi intelectuasli ai zilelor noastre.

Niciun comentariu: